Prin piaţă pe la Obor

     Era o sâmbătă frumoasă și însorită. Ne plimbam prin piața de la Obor ca doi bezmetici, dar ținându-ne de mână (să nu cumva să ne rătacim unul de altul).
     Ascultam buimaci chemarea către achiziționarea diverselor produse ("ceapă, cartofi, dovlecei; îți dau iubita ceva?").
     Atâtea cuvinte frumoase pe metru pătrat n-am mai auzit ("iubita ce-ți dau? Frumoasa uite am pepeni frumosi" iar eu răspund în gând "nu mersi, am și eu 2"). Ne iubim în piaţă cu străinii mai mult decât acasă, cu ai noștrii.
     La un moment dat ne îndreptam spre parcare. Reușisem să ne însușim (în schimbul unei sume de bani) doar un kilogram de roșii și unul de castraveți. Ne uitam nedumeriți în stânga și dreapta, clar venisem nepregătiți: nu tu listă de cumpărături, nu tu căruț, nu tu o hartă de orientare. Eram practic naufragiați.
     Un domn în vârstă, clar influențat de prezența alcoolului în organismul său, stătea jumătate întins pe asfalt jumatate în tentativa de a se ridica. Fără niciun dubiu, confirm că avea o sticlă în mână. Poate era cu apă...
     De-odată ne observă. Se uită atent, preț de câteva secunde la noi, arată cu degetul arătător și spune „Sunteți niște porumbei! Să vă dea Dumnezeu copii”.
     Cum să nu mai mergi la Obor și a doua oară?