Cum pot salva o poză de pe whatsapp?

Acum câteva zile am decis să dezactivez salvarea automată a pozelor și a video-urilor primite pe Whastapp. Curățenia în folderul cu poze mi se pare o acțiune obositoare si mâncătoare de timp. Am un Samsung S8 și după ce m-am chinuit câteva zeci de minute bune să dezactivez, am realizat că nu există opțiunea de salvare (pentru acele poze pe care totuși vrei să le păstrezi și în telefon).
Așa că am dat un search pe google.
Refuzam să cred că un telefon relativ nou nu are această opțiune. Și din forum în forum am înțeles că multe telefoane Samsung nu au această opțiune.
Pe diverse blog-uri se recomandă instalarea unei aplicații pentru a salva poze însă eu nu am vrut să mai încarc memoria cu încă o aplicație  inutilă.
Cercetând puțin am descoperit o soluție destul de ușoară și acceptabilă pentru moment:
- Deschizi poza;
- Apeși pe cele 3 puncte verticale ce apar în colțul din dreapta, sus;
- Apeși pe "distribuiți" sau "share" (depinde de limba setată pe telefon)
- Din lista de aplicații care apare alegi "samsung notes"
- Vei fi direcționat direct in aplicația "samsung notes"
- Vei apăsa pe acel plus care apare în colțul din dreapta, jos, pentru a creea o notă nouă;
- Nota a fost creată și o poți salva.
Dacă vrei să salvezi poza în telefon acum, o poți face, dacă nu, ea va rămâne în notes până când ai puțin timp liber.

Din Samsung Notes poza se salvează așa:
- Intrii in nota care conține poza;
- Ții apăsat pe poza până își schimbă puțin culoarea și apar mai multe opțiuni (în jur de 2 secunde);
- Apeși pe cele 3 puncte verticale;
- Selectezi opțiunea de salvare în galerie.

Poza ta este acum salvată într-un nou folder, în galerie și din câte pot spune nu și-a pierdut deloc din calitate.

Pentru întrebării sau sugestii nu ezita să lași un comentariu.

Iubita

Am câteva colege la noul loc de muncă, apropiate între ele, care se strigă cu apelativul "iubita". Astăzi, una din ele, m-a văzut pe bancă, a venit la mine și m-a întrebat: "Ce faci iubita?". Atunci am rămas blocată. Nu am știut cum să  reacționez. Inima mi-a sărit în toate direcțiile de bucurie. Mă simțeam ca o adolescentă care primește mesaj de la băiatul pe care îl place, deși el nici nu știa  de existența ei. Și ma întrebam, la fel ca adolescenta aia: "Oare mi-a zis din obișnuință așa, sau ăsta e semnul de integrare? Gata? Sunt de-a lor acum? Deja ne iubim ? Bine, eu le iubesc de când m-am angajat dar se pare că în sfârșit e reciprocă toată treaba."
Și acum am fluturași în stomac (sau poate doar imi este foame) și mă gândesc la acel moment ca la primul sărut: " Oare se va mai repeta momentul sau își va da seama ca a greșit și ca este cazul să mă evite? ".
Acum stau și mă gândesc să le zic să mă  ia și pe mine în pauză , când mai ies ele, dar dacă dupaia mă consideră o dubioasă de care nu mai scapă? Și le-as scrie pe skype, dar cui să îi scriu? Dacă îi scriu uneia poate se supără cealaltă. Dar daca fac grup? Și le întreb pe toate în același timp?
Pierdută în aceste gânduri, ridic capul și le văd. Pleacă separat în pauză dar niciuna nu mă invită.
Poate data viitoare...

Prin piaţă pe la Obor

     Era o sâmbătă frumoasă și însorită. Ne plimbam prin piața de la Obor ca doi bezmetici, dar ținându-ne de mână (să nu cumva să ne rătacim unul de altul).
     Ascultam buimaci chemarea către achiziționarea diverselor produse ("ceapă, cartofi, dovlecei; îți dau iubita ceva?").
     Atâtea cuvinte frumoase pe metru pătrat n-am mai auzit ("iubita ce-ți dau? Frumoasa uite am pepeni frumosi" iar eu răspund în gând "nu mersi, am și eu 2"). Ne iubim în piaţă cu străinii mai mult decât acasă, cu ai noștrii.
     La un moment dat ne îndreptam spre parcare. Reușisem să ne însușim (în schimbul unei sume de bani) doar un kilogram de roșii și unul de castraveți. Ne uitam nedumeriți în stânga și dreapta, clar venisem nepregătiți: nu tu listă de cumpărături, nu tu căruț, nu tu o hartă de orientare. Eram practic naufragiați.
     Un domn în vârstă, clar influențat de prezența alcoolului în organismul său, stătea jumătate întins pe asfalt jumatate în tentativa de a se ridica. Fără niciun dubiu, confirm că avea o sticlă în mână. Poate era cu apă...
     De-odată ne observă. Se uită atent, preț de câteva secunde la noi, arată cu degetul arătător și spune „Sunteți niște porumbei! Să vă dea Dumnezeu copii”.
     Cum să nu mai mergi la Obor și a doua oară?

Company drama

04.09.2017 à 5 luni si 2 zile de cand lucrez intr-o multinationala, multidrama.

     Trece o luna, trec doua, trec 3. Dar nu se mai poate. Este cazul cazul ca aceste drame sa devina publice.

La inceput totul era mai light. Eu ma imbarbatam in gand « E ok Mara. Poti trece peste asta. Nu sunt atat de grave discutiile despre Pampersi si statii de calcat « . Dar totul a devenit incet, incet, mult dar mult mai dramatic.

     Azi va voi prezenta drama WC-ului!

S-a terminat hartia la toaleta. Vai ! N-ati inteles, nu s-a terminat doar hartia, s-a terminat viata, nimic nu mai are sens. Nu inteleg sensul vietii, nu inteleg nimic, nu mai am chef sa vin la munca, nu inteleg de ce muncesc daca hartia tot se termina si in aceste conditii. 

     « Femeile alea de serviciu ce treaba au ? Ele nu au vazut ca s-a terminat hartia ? « aud o voce revoltata. 

Si ca floricica, norocul ei  ca s-a dus cu telefonul la baie, ca altfel ramanea murdarica. Sau dadea pe zid cu degetele...

Domnu' cu salamu'

Sunt în tren. Merg spre fericire. Stau şi-mi savurez cartea delicioasă când deodată mă izbeşte un miros puternic foarte cunoscut. Îmi aminteşte de copilărie, îmi aminteşte de jocurile din faţa blocului, de castelele în nisip şi de căţăratul în copac. Închid ochii, trag aer în piept şi zâmbesc. Ce miros plăcut, şi ce amintiri frumoase a înviat. Este mirosul autentic de salam.     

Deschid ochii şi caut cu privirea nerăbdătoare în timp ce o foame mă izbea cumplit. Îl zăresc. Domnul care a trezit în mine sentimentul de copil. Îl privesc cu ochii sclipind a fericire. Îl privesc cum scoate, graţios, dintr-o pungă, câte o felie de salam şi o mănâncă cu poftă. Cu atâta poftă încât mi se face pielea de găină. Tresar şi suspin. Parcă răsuceşte cuţitul în rană. Dar nu se opreşte aici! Scoate pieliţa de la fiecare felie şi o suge cu mult patos. Şi suge şi suge şi scoate nişte sunete de mă ia cu leşin. Simt cum mi se înmoaie picioarele. Aproape că aş vrea să o sug şi eu (pieliţa de la salam). Nu pot! Simt că nu mai pot să rezist! Încet mireasma dispare şi ies din starea de visare. Încep să mă întreb de ce dar observ cum domnul scoate un spray şi începe să se parfumeze. Alt miros ce mă duce în copilalărie. Sprayul B.U.

Dar două doamne draguţe, din spate, mă aduc în realitate. Le aud spunând cuvintele magice şi toată povestea dispare: "Puuuuu ce pute? Nu-mi spune că ai facut caca!!! Ia să te verific! Pfuuuuu ai facut caca pe tine!!! Hai mă mamaie, mai aveam puţin şi ajungeam." Imaginea este accentuată şi conturată de domnu' cu salamu' care-şi miroase ocazional degetele...

Mirific.

Colegu' cu puiu

Este a doua zi de muncă. Totul calm, totul frumos. Este pauza de masă. Unii ar zice că e singurul moment de linişte, eu aş zice că din contră.
Mergem la cantină. Îmi sorb ciorba în linişte în timp ce mă gândesc la rostul nostru în Univers. O voce puţin străină mai mult masculină, străpunge liniştea sufletului meu:
- Vouă v-am povestit faza cu puiu'? Spune vocea.
Nimeni nu răspunde nimic.
- Eram ieri, stăteam la masă...începe el să povestească deşi ceilalţi păreau că-l ignoră.
-...şi în timp ce mâncam o friptură de pui mi-au dat lacrimile. Nu am mai putut mă să mănânc. N-am putut. M-am gândit la săracul pui. Oare el cum s-a simţit? Azi tot ce-am putut să-mi iau e ciorba asta de legume...
Nimeni nu zice nimic, ba unii chiar schiţează un zâmbet în colţul gurii.
Gândurile şi întrebările năvălesc în capul meu: " Cum a găsit el această menire, această milostenie, această slăbiciune în sufletul lui?"
Dar nu m-am întrebat prea mult că mi-a răspuns el:
- Mi-am amintit de poezia aia, nu mai ştiu cum îi zice, aia în care îşi lasă mama puiu în cuib şi-l prinde iarna şi moare.
-  Păi şi ce legatură are mă cu ciorba?  Intreabă o voce din fundal.
- Păi puiu' ala a murit mă. Din cauza lu mă-sa. Că putea să-l ia cu ea.
- Păi da, dar i-a salvat pe ceilalţi.

Morala: nu lăsa puii să moară de frig. Transformă-i în mâncare. 😊

Cum să trăieşti mizerabil cu un salariu onorabil

   Iniţial voiam, ca această postare, să fie un fel de "primii paşi", însă, înainte de a o redacta mi-am dat seama că nu e nevoie de tutorial, deja ne este în sânge acest lucru.
   Aşa că o voi transforma într-o poveste tragico-comică (cacofonia s'o mănânce ăla cu mustaţă 👹).

   Bun. Ai bani. Nu ca Dragnea, că n-ai cum, doar ce s-a "dat drumu" la Ordonanţă (nu-ţi face griji, ai şi tu timp de d'astea). Ci ca un om cinstit, muncitor dar in acelaşi timp norocos, să zicem 3000 RON net. 

   Ideea e...oricum nu contează. România te ucide mai devreme decât trebuie cu toţi banii din lume.
   Mâncăm roşii din export că pământul nostru nu-i fertil, nişte fabrici amărâte de pâine mai avem şi noi că oricum nu eram cândva pe primul loc la producţia de grâu (nu nene, e vorba de altă Românie) de carne ce să mai zic, acum toată lumea are fermă. Concursul nu mai e cine are cei mai buni pui. S-a transformat în cine vinde cei mai mulţi pui. Puii cresc în condiţii îngrozitoare: hormoni, supracazaţi (ca studenţii din regie 🐓🐓🐓 ) îndopaţi, neplimbaţi. Porcii, vacile, caprele, nu are rost. Poate ţi-ai creşte singur la ţară câteva, dacă n-ai avea viitorul la oraş. 
   Doctorii atât de puţini, pacienţii atât de mulţi, când să aibă timp să te bibilească? (Altă întrebare 😄) îţi dă un nurofen da uită să te întrebe ce afecţiuni mai ai. Iar tu, om de rând, mai puțin informat, intri în şoc anafilactic.
   Maşini părăsite o grămadă. Iar maşini utilizate mai mult de 2 pe cap de locuitor (ca deh..avem bani). Da oare inspecţiile alea la emisia de gaze chiar se fac? Da. La fel de bine ca protocoalele localurilor care au ars. Lasă. Că suntem un popor aşa bun, facem noi inspecţia direct cu plămânii. Că sunt puternici. I-am antrenat în Piaţa Victoriei.
  Nu avem o monitorizare a dozelor de radiaţii primite în spitale. Nu avem o limită a Radonului (mor mai mulți oamenii de cancer pulmonar din cauza Radonului decât cauzat de fumat) utilizat in materialele de construcţii.
   Nu avem o limită a Parlamentului. Dacă tot furală, cum ziceţi toţi, măcar să fie mai puţini.
   Legile rutiere sunt aşa bine puse în practică, nu există zi în care să nu aud de vre'un accident.
   Şi cireaşa de pe tort, ăştia care nu au un salariu onorabil au ajuns să omoare pentru două'jde lei.
   Şi cireaşa de pe cireaşa de pe tort, ăştia care au un salariu mult mai mare decât mama lu' tata lu' salariu onorabil nu se satură. Gen ori murim noi, ori mor ei, dar în puşcărie niciodata.

  Un singur mesaj am: Dragnea, atâta timp cât respiri acelaşi aer cu noi, la fel de multe şanse la viaţă ai şi tu. (Defapt acum, cred că ai mai puţine...adica să recunoaştem...ţi-ai făcut câţiva duşmani, cine ştie cum îţi pune vreunu piedică pe scările din parlament, doamne fereşte, nu i-am dori asta nici celui mai mare duşman).

Hai că nu la politică voiam sa ajung, but damn. Nu m-am putut abţine.

 I.M.A.