Sunt în tren. Merg spre fericire. Stau şi-mi savurez cartea delicioasă când deodată mă izbeşte un miros puternic foarte cunoscut. Îmi aminteşte de copilărie, îmi aminteşte de jocurile din faţa blocului, de castelele în nisip şi de căţăratul în copac. Închid ochii, trag aer în piept şi zâmbesc. Ce miros plăcut, şi ce amintiri frumoase a înviat. Este mirosul autentic de salam.
Deschid ochii şi caut cu privirea nerăbdătoare în timp ce o foame mă izbea cumplit. Îl zăresc. Domnul care a trezit în mine sentimentul de copil. Îl privesc cu ochii sclipind a fericire. Îl privesc cum scoate, graţios, dintr-o pungă, câte o felie de salam şi o mănâncă cu poftă. Cu atâta poftă încât mi se face pielea de găină. Tresar şi suspin. Parcă răsuceşte cuţitul în rană. Dar nu se opreşte aici! Scoate pieliţa de la fiecare felie şi o suge cu mult patos. Şi suge şi suge şi scoate nişte sunete de mă ia cu leşin. Simt cum mi se înmoaie picioarele. Aproape că aş vrea să o sug şi eu (pieliţa de la salam). Nu pot! Simt că nu mai pot să rezist! Încet mireasma dispare şi ies din starea de visare. Încep să mă întreb de ce dar observ cum domnul scoate un spray şi începe să se parfumeze. Alt miros ce mă duce în copilalărie. Sprayul B.U.
Dar două doamne draguţe, din spate, mă aduc în realitate. Le aud spunând cuvintele magice şi toată povestea dispare: "Puuuuu ce pute? Nu-mi spune că ai facut caca!!! Ia să te verific! Pfuuuuu ai facut caca pe tine!!! Hai mă mamaie, mai aveam puţin şi ajungeam." Imaginea este accentuată şi conturată de domnu' cu salamu' care-şi miroase ocazional degetele...
Mirific.
